Ajunşi iarăşi în perioada prostirii românilor în şi, respectiv, pe faţă, instigaţi la îndeplinirea îndatoririi supreme cetăţeneşti constând în magnifica aplicare a ştampilei pe cel mult unul din cele 4 patrulatere „viabile”, consider utilă redarea doar a câteva fragmente extrase din „Republica absentă – Politică şi societate în România postcomunistă”, scrisă de profesor doctor Daniel Barbu, fragmente esenţiale pentru înţelegerea realităţilor politico-sociale româneşti contemporane.
... România nu poate fi descrisă drept o republică, ci doar ca un stat cu formă de guvernământ republicană. Subiectul politic al legii fundamentale este, fără niciun dubiu, statul, un stat dotat cu teritoriu, frontiere, cetăţeni, formă de guvernământ şi autorităţi publice. Cu alte cuvinte, statul român nu apare ca produs juridic al voinţei suverane a cetăţenilor României, constituiţi în republică, de a trăi unii cu ceilalţi potrivit aceloraşi legi şi vederea realizării unui destin colectiv... De aceea, statul român postcomunist nu este decât o republică absentă.
Post-nomenclatura
Aşa numiţii neo-(sau cripto-)comuniştii care reprezintă astăzi în România forţa politică cea mai coerentă, au acţionat în trecut în calitate de comunişti atâta timp cât comunismul a fost ideologia dominantă.
...
Cei mai mulţi politicieni postcomunişti (de stânga, de centru, ori de dreapta), au fost cândva membri ai PCR, uneori chiar activişti, mai mult sau mai puţin vizibili, ai acestui partid. Tot activişti ai partidului au fost, structural, şi cei care se recomandă după 1989 drept „tehnocraţi” sau „buni specialişti”.
...
Această constatare este valabilă, în bună măsură, şi în privinţa elitei intelectuale, culturale şi universitare. ... Altfel spus, cei mai mulţi dintre cei care au ocupat după ’89 o poziţie proeminentă în viaţa publică românească au fost selectaţi pentru o asemenea carieră de serviciile de cadre comuniste sau au ştiut să se servească în propriul avantaj de criteriile de selecţie ale acestor servicii. Cu acest titlu, ambele categorii formează laolaltă o adevărată post-nomenclatură.
...
Membrii acestei post-nomenclaturi au recurs imediat după căderea regimului la renegarea comunismului ca la o modalitate de a refuza să accepte că propriile lor cariere, începute înainte de 1989, erau, în principiu, rezultatul unei selecţii bazate pe criteriul fidelităţii declarate public sau asumate tacit, faţă de ideologia şi/sau instituţiile socialismului de stat. Pretinzând astăzi că la originea poziţiilor lor actuale de dominaţie (în politică, administraţie, afaceri sau cultură) se află în exclusivitate meritul personal, ei sunt cei mai interesaţi să şteargă comunismul din memoria colectivă.
Cetăţeanul-un obiect politic neidentificat
Legislaţia comună a UE nu este numai rezultatul unei pierderi consimţite de suveranitate, ci se situează la capătul unui fenomen de redefinire a suveranităţii înseşi. S-ar părea că dreptul comunitar trebuie văzut mai puţin ca un mijloc juridic de producţie a unei suveranităţi suprastatale, cât ca o operaţie politică de redistribuire a suveranităţii dinspre state înspre cetăţeni.
...
Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat după război în Centrul şi Sudul Europei şi de ceea ce se petrece de atunci în sânul UE, răsturnarea regimului totalitar în România nu a avut ca principal beneficiar cetăţeanul şi nu a fost însoţită de o punere categorică în discuţie a structurii, funcţiei şi menirii statului.
...
Indiferenţi la imperativele etice şi în absenţa unei legături sociale care să-i transforme dintr-un popor natural într-o societate politică, românii se complac în rutina modernităţii, care pentru ei poartă încă numele statului-naţiune.
Cine sunt românii?
Localităţile României, după o sută cincizeci de ani de modernitate, nu formează încă comunităţi rurale sau urbane, ci doar aşezări rurale sau urbane, simple areale geografice şi demografice şi nu spaţii publice întemeiate pe regula solidarităţii şi pe principiul binelui comun.
...
Cum nu-i leagă nimic altceva decât limba şi sângele, românii se arată deosebit de sensibili la tot ceea ce înseamnă diferenţă ori are aerul să pună în discuţie soliditatea acestor materii organice din care-şi construiesc naţiunea. Oricât ar părea de paradoxal, românii sunt, în mod tipic, incapabili de cel mai simplu gest de solidaritate umană, grăbindu-se în schimb să-şi demonstreze, în toate ocaziile, solidaritatea naţională.
Paradoxul este numai aparent, căci solidaritatea naţională şi conştiinţa apartenenţei de neam sunt valori „de gata” preconstruite, care nu implică nici alegere şi nici efort personal. Solidaritatea umană este o valoare a cărei experienţă trebuie construită de fiecare în parte. Solidaritatea umană este costisitoare şi făcută „pe măsură”, ea îţi cere să investeşti timp în folosul celor din jur, îţi cere să optezi între propriul tău interes şi un interes de factură mai generală. Ea presupune reflecţie, responsabilitate, devotament şi chiar, în anumite situaţii, sacrificii. Solidaritatea naţională nu solicită decât energie vocală şi refuzul pătimaş de a te pune în locul celuilalt.
Democraţia partidelor
Scrutinul de listă aplicat în România mai întâi între 1919-1937, apoi după 1990, conferă aparatelor de partid o covârşitoare influenţă asupra procesului electoral. Lista presupune un sistem partizan de selecţie a candidaţilor ce premiază ataşamentul faţă de partid în defavoarea fidelităţii faţă de electorat şi penalizează independenţa de gândire care constituie, de cele mai multe ori, materialul din care se croiesc caracterele. Ea încurajează, pe de altă parte, dezvoltarea unor partide de tip leninist, cu state majore autoritare şi efective disciplinate de militanţi, partide în care decizia este luată la vârf şi difuzată ulterior pe cale ierarhică, în eşaloanele inferioare.
Partidele domnesc, dar nu guvernează
Bizuindu-se pe o legitimitate electorală de natură proporţională, partidocraţia dejuridizează statul, care devine o practică a partidelor şi a clientelei lor sociale.
...
„Statul suntem noi”, ar putea spune partidele. În regimul politic românesc postcomunist, suveranitatea este confiscată în fapt de partide, aflate mai presus de lege în măsura în care, dispunând de controlul absolut al Parlamentului şi al guvernului, ele fac şi spun legea.
...
Partidele româneşti postcomuniste se aseamănă cu un monarh constituţional: ele domnesc, dar nu guvernează. Clasa politică de tranziţie nu poate fi trasă la răspundere pentru că, în fapt, nu face ceva anume.
Pe cine reprezintă partidele?
Nimănui nu-i mai scapă astăzi că gestul civic de a alege, în care însăşi esenţa democraţiei pare să rezide, este lipsit de orice caracter normativ. De altfel, Constituţia prevede expressis verbis nulitatea mandatului imperativ. Prin intermediul votului, mandatul este dat „cuiva”, nu „în vederea a ceva”.
...
Partidele româneşti nu se reprezintă decât pe ele însele. În calitate de partide „de patronaj” sunt constrânse să se afle într-o permanentă căutare de clienţi. De aceea procentele din sondaje capătă în ochii lor, proporţii monumentale. Atunci când pierd voturi, partidele nu mai rămân cu nimic.
Popor, populaţie, societate
... nu există niciun motiv politic şi juridic pentru care cetăţenii României să fie priviţi de către politicienii lor ca membri maturi şi responsabili ai unei societăţi politice. Ei formează fie o populaţie chemată periodic la urne pentru a legitima reproducerea oligarhiilor de partid, fie un popor în numele căruia pot fi ţinute discursuri patetice despre interesul naţional.
Statul dublu
Singura preocupare a politicienilor români este aceea de a se auto-reproduce, precum şi de a reproduce distanţa dintre ei şi societate. Am avea, aşadar, de-a face cu actualizarea unui stat dublu, în care un stat invizibil şi ocult, populat de oligarhiile partizane, dublează statul vizibil locuit de cetăţenii de rând.
Politicianul român postcomunist nu are convingeri, ci doar ambiţii. Cu acest titlu, el aparţine unui tip uman radical diferit de cel sub care sunt caracterizaţi de regulă politicienii societăţilor democratice. În schimb, el seamănă, la nivelul motivaţiei, cu politicianul român al epocii comuniste.
...
Aderarea la un partid este o chestiune de carieră şi nu o problemă de convingere. Ea nu se discută în funcţie de valori împărtăşite, ci se negociază în termeni de avantaje dobândite.
On the one hand, we keep hearing from self-interested realtors that “It’s a great time to buy” but on the other hand, we have builders demanding a federal bailout, claiming that “Prices will continue falling for the foreseeable future”.
Titlul derivă de unde mi se trag şi nervii: Ziarul Financiar, hârtie de prostit fazani, care a publicat zilele trecute un "amplu" studiu al pieţei imobiliare americane, anunţându-ne astfel că bottom-ul tocmai a fost depăşit. Concluzia acestui studiu de 6 rânduri, conceput şi realizat ca la carte, se încheie în bine cunoscutul stil mioritic... dacă tot i-am prostit, măcar să dublăm... pot-ul:
În principiu, FHFA (that regulates Fannie Mae, Freddy Mac and the 12 Federal Home Loan Banks) a anunţat creşterea preţurilor la case pentru a doua luna la rând, în premieră în ultimii doi ani, şocând în acest fel redacţia ZF şi toate gâştele de pe The Money Channel.
Cutremurându-mă... înaintea seismului, la aflarea unei ştiri într-atât de pozitivă, m-am dus ţeavă către alţi indici americani ca să mă liniştesc înainte de a intra la cumpărare, însă entuziasmul meu a primit 3 replici cu nimic ieşite din comun: -2,7%, -3% şi -1,55%.
Bun, pentru a evita eventualele emoţii pe care mi le-ar mai putea oferi mass-media românească în următoarea perioadă prin intermediul "specialiştilor" invitaţi la TV, m-am oprit asupra câtorva articole din surse îndoielnice şi garantate 100% care converg către aceeaşi concluzie...
Înainte de a desfiinţa "reveneala" pieţei imobiliare americane ar fi decent să diseminez un sfat adresat tuturor "specialiştilor econometrici":
A commenter on a housing blog wrote recently that economists did a worse job of forecasting the housing market than either his father, who has no formal education, or his mother, who got up to second grade. "If you are an economist and did not see this coming, you should seriously reconsider the value of your education and maybe do something with a tangible value to society, like picking vegetables," he wrote on patrick.net. Sursa
Why is the press misleading the public about housing? The housing market is crashing. There are no "green shoots" or "glimmers of hope"; the market is worn to a stump, it's kaput.
Kaput, da' n-ai cu cine... nişte ţărani. Aminteşte de cea mai mare scădere lunară a indicelui compozit S&P pentru cele mai mari 20 de oraşe, înregistrată în luna ianuarie, nu omite faptul că Fed cumpără obligaţiuni emise de Fannie şi Fraddie şi, datorită lui Bernanke care a dus rata de politică monetară unde ar fi trebuit să ajungă preţurile caselor, creditacii beneficiază de dobânzi mici şi posibilitatea de refinanţare în loc de faliment care ar duce la creşterea... ofertei.
Zugravii americani sunt la ananghie, cică "rechinii" sunt prea speriaţi sau prea faliţi ca să "profite" de 4,8% dobândă fixă 30 de ani. Stabilitatea trendului se pare că e garantată şi de creşterea numărului de restanţieri din categoria "prime" şi, în ciuda programului pornit sub administraţia Obama de ocrotire a sclavilor, se modifică doar 4500 de ipoteci pe lună, iar numărul restanţierilor creşte cu 195000 pe lună. Vorbeşte lumea de 600 000 de proprietăţi din SUA intrate în posesia băncilor, care nu au fost scoase la vânzare... deocamdată, folosindu-se termenul de carnagiu.
Concluzia e beton şi-mi voi permite s-o redau cu copy-paste:
There probably won't be an uptick in housing until the market is flat on its back and given up for dead.
Charles Hugh Smith prezintă nişte grafice din care rezultă o scădere garantată a preţurilor de 50% şi cum US National Home Price Index e abia la -26%, titlurile din mass-media pot fi asociate cu forme grave de retard mintal acut.Argumente:
- ce creşte în 8 ani, nu atinge bottom-ul în 2; - equity extraction game... is over; - schema Ponzi a rămas fără fraieri; - taxele pe proprietate sunt la cote maxime; - aceleaşi 600 000 proprietăţi stocate de bănci; - 3 "buli" concomitente: acţiuni, imobiliare, obligaţiuni.
The only conclusion to be drawn from the above charts is that those currently buying "at bargain prices" will very likely be disappointed as prices renew their downtrend in the near future.
Am întârziat publicarea "adaptării" din "media internaţională" până au apărut indicii s&p pe luna februarie. Nicio urbe americană n-a înregistrat stagnări sau creşteri de indici şi spun asta pentru că sunt optimist, proactiv şi în căutare de noi provocări. Dacă n-aş fi fost în halul ăsta, mă refeream la scăderi generalizate de preţuri în ultimii doi ani şi depăşirea pragului psihologic de -50% în Phoenix.
"Indicele pieţei imobiliare ar fi util, poate fi făcut, dar necesită multe resurse, bani şi multă muncă. Dacă se pleacă de la premisa că vor fi luate datele de la notariate şi se va face astfel o statistică, se pleacă de la o premisă falsă. De când s-a schimbat modul de taxare a tranzacţiilor imobiliare nu mai putem crede în statisticile de la notari. Cumpărătorul se înţelege cu vânzătorul pentru a declara o sumă mai mică cu scopul de a plăti un impozit mai mic, iar în aceste condiţii datele înregistrate la notariate sunt sub nivelul real", a declarat vineri, pentru NewsIn, analistul imobiliar Radu Zilişteanu.
Agenţii imobiliari consideră că noua grilă nu ţine cont de realitatea de pe piaţa imobiliară. „Se vorbeşte despre 94.000 de euro pentru un apartament în Militari, când preţurile sunt acum de şaptezeci şi ceva de mii de euro“, spune Ion Radu Zilişteanu. „Sunt nedreptăţiţi cetăţenii. Apartamentele se vând la preţuri sub grilă, dar taxele se plătesc la nivelul din grilă.
Personagiul m-a făcut sfertodoct. Cică dau sfaturi după ureche. Pe el îl cheamă la TV, pe mine nu, că la TV "apare" cei mai şmecheri.
Eu n-am afirmat niciodată că se va întîmpla cutare lucru, ci am spus întotdeauna "după părerea mea" sau, oricum, asta se înţelegea din context. Nu pretind că deţin adevărul absolut în ceea ce priveşte piaţa imobiliară din România, în ciuda faptului că m-am înşelat de extrem de puţine ori. Văd că mă citaţi copios şi trunchiat, extrăgând afirmaţiile din context.Sursa
Ţi-am rupt din context paragrafe de 15 rânduri (exemplul 1 si 2) care nici măcar nu-s prognozele tale de vârf. Pe alea le-ai făcut la ştirile Pro TV şi Antena 1 prin 2006-2007, manipulând piaţa imobiliară după ... necesităţi.
În ceea ce priveşte opiniile dv. privind piaţa imobiliară românească, ele denotă sfertodoctism, ca să nu spun urechism.
...
În prognozele pe care încerc să le fac, mă bazez pe prelucrarea econometrică a datelor obţinute din diferite surse de informare, pe contactul nemijlocit cu piaţa imobiliară românească din 1992, pe ipoteze din studii economice care propun modelarea fenomenelor imobiliare. Desigur, multitudinea variabilelor care determină evoluţia unei pieţe imobiliare (de natură economică, socială, demografică, psihologică, sociologică, legislativă, fiscală, etc.) face foarte dificilă elaborarea unui model economico-matematic de prognoză.
Zilişteanu, eu nici nu prea am emis opinii personale cu privire la evoluţia pieţei imobiliare, doar mi-am aruncat privirea asupra fenomenului şi am recunoscut schema Ponzi... imobiliară. Ăsta e urechism? Şi referirile la prelucrările econometrice (nema indici) şi multitudinea variabilelor (bani ieftini) care determină evoluţia unei pieţe imobiliare denotă "espertism"? Ia vezi tu cine a fost eronat.
V-aţi pus vreodată întrebarea de mă întreabă presa pe mine despre piaţa imobiliară românească şi nu pe dv.?
Pentru că eu nu pretind că-s "espert"? Poate nu-s trompeta niciunei asociaţii? Poate că n-am interese imobiliare şi n-aş avea de ce să fiu invitat la Pro TV să spun "că creşte"? Poate că mama m-a-nvăţat că nu-i frumos să minţi ca porcu'?
Pseudonimul e sănătate curată în România, iar doctoratul în alt domeniu decât cel în care te-ai specializat e... blat. Mai grav, citind referatul ştiinţific semnat de doctorandul Zilişteanu, la forma fără frecvenţă de 8 ani (specifică piloşilor), am observat o neconcordanţă impecabilă între ce ştii (sau ce ştie cel de-ţi scrie referatele) şi ce transmiţi maselor.
Ca cetăţean onest ce mă aflu am tot dreptul să pricep ce orătănii se învârt prin ograda asta şi cronometrările ieşirilor mele extraprofesionale... mă motivează. Când se va fi ales praful de mafia imobiliară şi victimele voastre vor fi căutând explicaţii, blogger.com le va oferi capete de Moţoc, Zilişteanu, Bordei, Lopată, Munteanu ş.a.
În concluzie, Zilişteanu, oricâtă mecanică şi economico-matematică ai ştii şi oricâte prognoze econometrice ai făcut la viaţa ta, "citatele de 15 rânduri rupte din context" denotă o lipsă crasă de logică pe care eu n-o pot pune pe seama înşelărilor tale, ci a ... ÎNŞELĂCIUNILOR tale. Părerile tale de analist imobiliar, purtător de cuvânt ARAI, investitor imobiliar, patron de agenţie imobiliară şi doctorand în credite sub-prime au depăşit media... manipulării generalizate din anii anteriori, atât prin "precizie", cât mai ales prin expunere.
Măcelul specific vremurilor şi atitudinea tranşantă a "societăţii civile" româneşti privind păstrarea tihnei faţă de "normalul" cotidian conduc la nevoia plăpândă a unui cvasi-bilanţ moral în Vinerea Mare că de săptămâna viitoare avem parte doar de vineri mici şi medii.
Aş începe cu grotescul Miercurii Mari, de care am aflat în Joia Mare, cum că "aleşii au mărit, înaintea Paştelui, salariile preoţilor". Mai mult, "au acordat ajutor financiar pentru repararea sediilor eparhiilor", ştiut fiind faptul că ciupercăraia bisericească postrevoluţionară se datorează enoriaşilor cu naivitatea la... ceruri.
N-o să mă opun tocmai eu prostiei neamului că experienţa pe care o duc în spate mă face un avizat neluptător împotriva a ceea ce nu poţi învinge, dar mă gândesc eu sincer dacă n-ar fi fost mult mai potrivit ca preoţii să primească nişte bice pe burţi în Săptămâna Mare? Cum vine asta... să-ţi baţi joc de tot neamul creştin-laic, rupând din bugetele prioritare unei societăţi umane civilizate, şi să premiezi, în "Săptămâna Patimilor", tocmai apostolii... căinţei?
Însuşi marele conducător al neamului, Băsescu voievod, a glăsuit pe tema stabilirii priorităţilor României, subliniind ori de câte ori ia o pauză în lupta domniei sale cu sistemul ticăloşit, că toţi cei care nu aduc plus valoare financiară societăţii nu vor vedea mălai de la Măria Sa! Ce fel de trepăduşi ai Măria Ta?
„Biserica este o instituţie fundamentală a statului, care nu a fost tratată cu suficientă seriozitate, deşi este singura instituţie care are, în orice colţişor, personal calificat”, a ţinut să se facă auzit şi democrat-liberalul Ioan Oltean.
Calificat să ce? Să vă umple secţiile de votare cu enoriaşi spălaţi pe creier?
...
Cam aici mi-am priponit pornirile satanice din "Vinerea Mare" în momentul în care am primit o urare de sezon care m-a făcut să mă simt... "ca ceilalţi".
Eh, pe parcursul "sărbăutorii"* mi-am revenit şi datorită lui Dan Puric care ar putea convinge şi o babă schimonosită, emanând "fiori reziduali", că-i cea mai zână dintre stele dacă-l acceptă pe divin în sufletul... care nu-l are. Fentând flegmele stradale, omiţând din peisaj "buna creştere" a poporului român, răspunzând cu "Mă bucur să te... mai văd" la "Hristos a înviat!", aproape că aş avea argumente grele împotriva balivernelor lui Puric, artist, coregraf şi om de cultură, da' nu caut să intru în polemici cu aplaudacii îmbrobodelii în juru' cozii.
Şi... totuşi, de ce să mă simt eu bou în ţara mea, când adevărul e că România însăşi e "bovinitatea Europei"?
Romania: 90% cred în dumnezeu; 8% cred într-o şforţă; 1% cred ni'ca (pentru cârcoteli, restul de 1% se regăseşte după virgule); Germania: 47%; 25%; 25%; Franţa: 34%; 27%; 33%; Suedia: 23%; 53%; 23; Cehia: 19%; 50; 30%...
Sondajul Gallup din 2007-2008 ne-a pus în valoare imaginea de sfinţii Europei, fiind penultimii din Europa care au răspuns "NU" la întrebarea: "Does religion occupy an important place in your life?"
Mai lemne ca noi (18%) sunt doar turcii (9%). 83% dintre suedezi, 80% dintre danezi, 74% dintre cehi, 73% dintre francezi, etc. îşi văd de treabă.
Dacă trecem peste poezia care ne ocupă tot timpul, am putea remarca faptul că nu-i tocmai rău că 1% dintre români oferă speranţă ... întregii lumi că şi meleagurile mioritice ar putea fi cândva NORMALE!
În luna august 2008, SPCSUSA evidenţiază o scădere de "doar" 17,6% faţă de valoarea maximă, dar acest indice este determinat trimestrial! Domnule Soviani, nu-i fair să afirmaţi în luna noiembrie 2008 că preţurile caselor în S.U.A. au scăzut la nivel naţional cu doar 17% pe baza unui indice corespunzător trimestrului al doilea (aprilie, mai, iunie), cunoscând dezmăţul financiar din a doua jumătate a anului 2008!
Update S&P noiembrie 2008 (în luna cuvântării domnului Soviani): Comp. 20 SPCS20R -25,15% vs. max. Comp. 10 CSXR- 26,62%vs. max. Phoenix-42,60% vs. max. SPCSUSA Q3 2008 (Iulie, August, Septembrie) (US National Home Price Index) a ajuns la - 21% vs. max.
Update (până se "maturizează" piaţa imobiliară americană) S&P aprilie 2009 Comp. 20 SPCS20R-32,04%vs. max. Comp. 10 CSXR- 33,12%vs. max. Phoenix-53,72% vs. max. Las Vegas-51,84% vs. max. Miami -47,82% vs. max. San Francisco -45,56% vs. max. SPCSUSA Q1 2009 (Ian, Feb, Mar) (US National Home Price Index) - 32,18% vs. max. Cele mai mari scăderi faţă de luna anterioară s-au înregistrat în Phoenix şi Las Vegas -2,75%, respectiv, -3,7%. În Dallas, Cleveland, Denver şi Washington indicii s-au majorat faţă de luna anterioară cu până la 0,7%. Criza manifestă slăbiciuni evidente în faţa... caniculei.
Postări
